Saturday, May 31, 2008

Renaissance

    Istoria unuia dintre cele mai originale grupuri ale rock-ului progresiv a inceput in 1969, cand, dupa destramarea legendarului grup londonez Yardbirds, bateristul Jim Mc Carty (nascut pe 25.07.1943 in Liverpool) si solistul vocal Keith Relf (nascut la Londra pe 22.03.1943) il intalnesc pe John Hawken, un pianist cu studii clasice. Toti trei, impreuna cu basistul Louis Cennamo si sora lui Keith, Jane, vor forma Renaissance. Dupa doar cateva luni, in octombrie, a fost editat albumul omonim de debut, produs de un alt ex-Yardbirds, Paul Samwell-Smith. Discul, aparut sub egida casei Island, contine doua suite, dominate de pian, la care interpreteaza admirabil Hawken, fiind un melanj intre muzica clasica si rock, cu influente evidente de jazz si folk. Turneul de promovare a durat peste sase luni, incluzand aparitii in Anglia, Franta si SUA, cei cinci concertand in celebrele Fillmore East din New York si Fillmore West din San Francisco.

    Un al doilea album, „Illusion", a fost lansat in 1970, doua dintre piesele incluse - „Golden Thread" si „Past Orbits Of Dust" - beneficiind de textele scrise de o buna prietena a lui Jane, poeta Betty Thatcher. In vara anului 1970, Mc Carty a parasit grupul, nu inainte de a-l aduce pe bunul sau prieten Michael Dunford, un tanar si talentat compozitor si chitarist, care, alaturi de Betty Thatcher, va semna aproape toate creatiile viitoare ale grupului. Dupa un scurt turneu european, Keith Relf si Cennamo au plecat si ei, primul optand pentru o cariera solistica, cel de-al doilea alaturandu-se renumitului grup Colosseum pe albumul „Daughter Of Time". In 1971 el va forma Axis, apoi va canta cu Steamhammer, pentru ca in februarie 1974 sa-l reintalneasca pe Relf si sa formeze Armageddon, care se va dizolva dupa editarea discului omonim din vara anului 1975. Revenind la Renaissance, trebuie spus ca in luna octombrie a anului 1970 va pleca si Jane Relf, urmata la doua luni de Hawken. El se va alatura cunoscutului grup Spooky Tooth, iar in perioada 1973-1974 va face parte dintr-o alta trupa britanica de rasunet, Strawbs. In locul sau a venit John Tout, un pianist cu studii la Royal Conservatory din Londra. Asadar, la sfarsitul lui 1970, managerul Jon Michelle, impreuna cu Dunford si Mc Carty - revenit intre timp in grup - au inceput sa dea anunturi in „Melody Maker" pentru ocuparea celor trei locuri vacante. Pentru postul de solista vocala a fost aleasa tanara Annie Haslam, ale carei principale atu-uri erau studiile clasice (facute cu celebra soprana Sybil Knight), vocea, cu o intindere de cinci octave, si dictia perfecta. Timp de 13 ani, vocea ei, cu un timbru si o amplitudine iesite din comun, va deveni o adevarata marca inregistrata a grupului, impunandu-se printr-o subtilitate si o sensibilitate aparte.

    La inceputul anului 1971, Renaissance vor concerta in formula Haslam, Tout, Dunford, Terry Crowe (chitara), Neil Korner (chitara bas) si Terry Slade (tobe). Sub manageriatul lui Miles Copeland (fratele mai mare al lui Stewart, percutionistul grupului Police), cei de la Renaissance au inceput din 1972 o cariera plina de succes, editand 10 albume in 11 ani de activitate. In primavara, Copeland i-a recrutat pe John Camp in locul lui Korner si pe Terence „Terry" Sullivan in locul lui Slade. In aceasta formula de cvintet trupa a sustinut 11 concerte in decurs de doua saptamani, pentru ca in luna mai sa inregistreze „Prologue", considerat primul album al noului Renaissance. Discul a fost dedicat tanarului chitarist Mick Parsons, care fusese invitat sa cante, insa din nefericire si-a pierdut viata in urma unui stupid accident de automobil.

    Anul 1973 a inceput cu un lung turneu de promovare a albumului, pe post de chitarist aparand Peter Finer, un vechi amic al lui Dunford, acesta din urma concentrandu-se exclusiv pe latura componistica si renuntand la instrumentul cu sase corzi. Cel de-al doilea long play, „Ashes Are Burning", aparut in vara, constituie o adevarata capodopera a genului, aducandu-le in acelasi timp si recunoasterea internationala. Dunford si Thatcher semneaza cinci creatii, una fiind compusa de Mc Carty si Thatcher. Spre deosebire de „Prologue", „Ashes Are Burning" este mai acustic, doar pe piesa-titlu fiind invitat Andy Powell, chitaristul grupului Wishbone Ash. Ca si discul precedent, si acest al doilea album a fost urmat de un lung sir de concerte in Marea Britanie, remarcandu-se cele din sala Colston din Bristol si din cunoscuta deja Royal Albert Hall din Londra.

    In anul 1974, Miles Copeland a infiintat casa de discuri BTM si a semnat un contract cu Renaissance pentru urmatoarele trei albume. Primul dintre ele a fost „Turn Of The Cards", inregistrat in noiembrie - decembrie (1974) si lansat la inceputul anului 1975, disc foarte bine primit, atat in Marea Britanie, cat mai ales peste ocean. Intre 21 februarie si 25 martie, Renaissance au sustinut 27 de concerte, in Marea Britanie, Olanda, Germania si Franta, alaturi de un alt mare grup al vremii, Caravan, cele mai reprezentative fiind aparitiile de la Rainbow Theater din Londra si Teatrul Palace din Manchester. Dupa doua luni de „vacanta", cvintetul a inceput un turneu nord-american, incununat de succes, incheiat apoteotic cu cele trei concerte din 20-22 iunie de la Carnegie Hall, alaturi de New York Philarmonic Orchestra. Una dintre piesele cantate a fost „Song Of Scheherazade", lucrare-concept ce va fi inclusa pe albumul „Scheherazade And Other Stories", aparut in toamna lui 1975 si considerat de critica de specialitate ca fiind momentul de apogeu al grupului.

    1976 a fost un an plin de concerte, dar sub aspect discografic este de remarcat doar aparitia dublului album „Live At Carnegie Hall", care contine material inregistrat in cursul celor „trei nopti de vis din New York", isi aminteste dupa mai bine de 22 de ani Annie Haslam. „A fost o experienta unica. Sa canti trei ore fara intrerupere, trei seri la rand, alaturi de o orchestra simfonica, in fata a peste 12.000 de spectatori in delir este un lucru fantastic, ceva ce nu se poate uita nici peste 40 de ani".

    Anul 1977 a debutat cu o noua schimbare a casei de discuri, Renaissance semnand pentru marele concern american Warner Brothers. Aici a fost editat, in luna mai, „Novella", o creatie mult mai „pamanteana" in comparatie cu senzationalele discuri din perioada '72-'75. Tot in acelasi an a aparut si „Annie In Wonderland", primul disc solo al vocalistei, produs de sotul ei, Roy Wood, si el un bine cunoscut muzician londonez, fost membru in Move si Wizzard. In luna noiembrie, in cadrul studiourilor londoneze Advision si Trident, au inceput inregistrarile pentru un nou album Renaissance, disc ce a fost lansat in primavara anului 1978 sub titlul „A Song For All Seasons". In scurt timp a devenit cel mai bine vandut long play al grupului, aducandu-le distinctia de „Discul de argint". Comparativ cu „Novella", aceasta productie reprezinta un pas inainte prin sound-ul dominat de orga, sintetizatoare si reintroducerea chitarei electrice, insa sub aspect componistic nu se ridica la valoarea capodoperelor „Ashes Are Burning" sau „Scheherazade And Other Stories". Tot in aceasta perioada, Renaissance a compus muzica pentru film si televiziune, „The Paper Lads" fiind cel mai cunoscut serial a carui coloana sonora au semnat-o.

    Urmatorul album, „Azure d'Or", editat in anul 1979, a fost momentul de cotitura spre un stil mult mai comercial. Pasajele simfonice sunt inlocuite de piese scurte, cu durate de maxim patru minute, dominate de sintetizator, dar lipsite de acel sound elaborat. In anul 1980, dupa revenirea dintr-un turneu, Tout s-a hotarat sa paraseasca grupul, abandonand totodata si cariera muzicala. Din pacate acesta a fost doar preludiul dezastrului. Dupa doar o luna, Sullivan a plecat si el, iar Warner Bros au decis sa le rezilieze contractul in urma vanzarilor foarte scazute ale ultimului lor album.

    Astfel, la inceputul anului 1981, cei trei ramasi - Haslam, Camp si Dunford, au ajuns in situatia de a alege intre a continua sub titulatura Renaissance, ceea ce presupunea gasirea de noi membri, sau de a dizolva grupul si a urma cariere solistice. Solutia aleasa a fost, in cele din urma, cea de-a doua: despartirea. Camp s-a alaturat lui Roy Wood in Helicopters, iar Dunford si Haslam au format Nevada, alaturi de pianistul Peter Gosling. Dupa un contract cu Polygram, trio-ul a realizat doua single-uri, dar nu a reusit sa editeze nici un album. In vara lui 1981, Camp s-a alaturat celor trei cu intentia vadita de a reface Renaissance, lucru care s-a si intamplat de altfel prin cooptarea percutionistului Peter Barron. Rezultatul va fi „Camera Camera", un album realizat sub egida casei de discuri IRS, condusa de Miles Copeland. Din punct de vedere muzical discul este destul de bine realizat, dar eventualele comparatii cu perioada de glorie a anilor '72-'75 sunt total neavenite. Au urmat apoi cateva turnee de promovare in Marea Britanie, aceasta ultima productie discografica fiind destul de bine primita de public.

    Dupa un an de „concediu", in 1983, a fost editat „Time-Line", ultimul album Renaissance si, totodata, singurul lipsit de superbele texte scrise de Betty Thatcher, care a parasit grupul dupa „Camera Camera". Rolul textierului a fost preluat de Camp. Sound-ul nu mai are nimic in comun cu rock-ul progresiv simfonic al anilor '72-'76, singurul element ramas nealterat fiind vocea unica a lui Annie Haslam. Dupa colapsul financiar rezultat in urma dezastruoaselor vanzari, Dunford, Haslam si Camp au ramas din nou singuri, nedandu-se batuti insa. Cvintetul va fi refacut prin cooptarea percutionistului Gavin Harrison si a claviaturistului Mike Taylor. Turneul de doua luni cu „Time-Line" va demonstra ca fanii le-au ramas fideli - sali pline, bilete vandute cu doua saptamani inainte -, si o redresare financiara au facut ca Renaissance sa revina in actualitate. Ghinionul insa ii va lovi din nou: cei doi noi membri vor parasi grupul dupa revenirea din turneu, iar IRS va rezilia contractul fara nici o explicatie prealabila.

    Ramasi din nou fara o casa de discuri, dar si fara Camp, care se va alatura grupului Cathedral, Annie si Michael au apelat la serviciile instrumentistilor nord-americani Raphael Rudd (claviaturi) si Mark Lampariello (chitara bas, chitara). In aceasta formula au concertat trei ani, insa nu au editat nici un album. Pe 6 iunie 1987 a avut loc la Club Bene din Sayreville, New Jersey, concertul de adio, dedicat fanilor si prietenilor din intreaga lume care i-au insotit de-a lungul celor 18 ani. Fara nici o indoiala ca Renaissance a fost si va ramane unul dintre cele mai originale si reprezentative grupuri ale rock-ului progresiv simfonic din anii '70, contributia lor la dezvoltarea acestui gen fiind enorma.

    Articol scris de Stefan Pelin

Post Title

Renaissance


Post URL

http://ohjustinbiebier.blogspot.com/2008/05/renaissance.html


Visit justin bieber for Daily Updated fashion photography Collection

My Blog List

Blog Archive