Monday, June 2, 2008

Rock Bottom

    Unul dintre albumele de referinta ale lui Robert Wyatt este "Rock Bottom". Iata o cronica a acestui album, asa cum a fost scrisa ea de catre Mihai Plamadeala, unul dintre cei mai deosebiti muzicieni de la noi, care pe linga muzica medievala pe care o cinta impreuna cu trupa "Nomen est Omen", scrie foarte interesant pe situl "Muzici si faze"

    Robert Wyatt s-a facut (foarte) cunoscut publicului in calitate de baterist al formatiei de canterbury music, Soft Machine. Aparitia acestui prim album solo este legata de un eveniment pe cat de tragic, pe atat de ciudat. La o petrecere tinuta, se pare, la el acasa, Robert a fost convins ca poate zbura. Daca a fost ceva iarba la mijloc sau doar un spiridus rau, nu mai are nici o importanta. Cert este ca in urma caderii de la etajul patru, protagonistul a paralizat partial (de la brau in jos). In acelasi an, ’74, prietenul sau, Nick Mason, bateristul de la Pink Floyd, a produs albumul de fata, despre care imi rezerv parerea ca este cel mai valoros din intreaga cariera ulterioara a lui Wyatt.

    Muzicienii participanti sunt de prima clasa. Ii (re)gasim intr-o auditie Rock Bottom pe Richard Sinclair sau Hugh Hopper la bas, pe Fred Fritz la viola, pe Laurie Allen, James sau Delfina la baterie. Este prezent si un pachet de suflatori, iar ultimul citat (nu si cel din urma) este chitaristul Mike Oldfield.

    Piesele adunate pe album sunt compozitii anterioare care nu avusesera parte pana atunci de finisaje si nici de imprimari in studio. Am ascultat patru dintre ele pe un CD editat in anii ’90, cu variante demo ale unor lucrari semnate de Robert Wyatt. Piesele erau prezentate sub forma unor linii vocale acompaniate de pian.

    Tesatura muzicala de pe “Sea Song”(1) frizeaza depresivul. Dealtfel atmosfera creata va fi pastrata pe intregul album. Totusi nu este vorba despre disperare si nici de povestea unei drame, puse pe portativ. Ceea ce ascultam este o experienta pur estetica, fara un corespondent aplicat.

    Trecerea in “A Last Straw”(2) este facuta a la Canterbury: pe nesimtite. Noua tema isi impune insa individualitatea, impingand limitele meditative trasate de piesa anterioara spre alte zone ale sensibilitatii.

    Intr-o gradatie fireasca, “Little Red Riding Hood Hit The Road”(3) pune in discutie idei sonore de maxima greutate. Estetica “intrebarii” este magnifica, iar limbajul propus se constituie in sistem.

    “Alifib”(4) continua povestea pe aceleasi coordonate ale depresivului. Fundalul ritmic este asigurat de sunetul produs de respiratie. Accentele schizo se imbina cu o tristete sfasietoare. Totul sustinut instrumental intr-un mod de maxima discretie.

    “Alife”(5) este un camp ideal de desfasurare a experimentului. Avangarda se intalneste aici cu necomercialul, anticipand numeroase momente optzeciste si nouazeciste. Casa de discuri ECM va continua drumul descris.

    “Little Red Robin Hood Hit The Road”(6) este o incercare de concluzie, intr-o linie mai apropiata de progressive decat de experimental. Piesa si-ar putea gasi locul pe o compilatie intre un Van Der Graaf si un The Ex And Tom Cora. Finalul recitat sacadat pe un fundal de traditional distorsionat are o surprinzatoare rezolvare in stilul The Piper at The Gates Of DawnPink Floyd.

    Tinand cont de conditiile speciale ale aparitiei, albumul de fata nu cade in capcana manierei. Nu exista practic reteta, nici experienta anterioara directa. Dealtfel calea deschisa de Rock Bottom a fost urmata practic prin pasi distincti. Este de remarcat si distantarea relativa fata de Soft Machine.
    Un album unic, din toate punctele de vedere.

    http://www.muzicisifaze.com/trupa.php?id=269&cat=4&PHPSESSID=

Post Title

Rock Bottom


Post URL

http://ohjustinbiebier.blogspot.com/2008/06/rock-bottom.html


Visit justin bieber for Daily Updated fashion photography Collection

My Blog List

Blog Archive