Cronica Queensryche: Dramatism si RockNRoll

A trecut si Queensryche, am scapat de spoturile audio de la radio care dupa atata difuzare m-au facut la un moment dat sa renunt la eveniment. Tot datorita promovarii prin mijloacele 'masive' de mass-media, am dat de categoria de public pe care o urasc cel mai mult, care se evidentiaza printr-o singura replica: 'Auzi nene, da-te si tu mai incolo ca nu vad de pe scaun'.

De ce vii la un concert rock ca sa stai pe scaun? Si pentru asta as da vina pe o anumita trupa autohtona ce gazduieste show-uri la Sala Palatului cu preturi exorbitante pentru care nu m-as obosi nici in ceasul mortii. Trecand peste introducere, Queensryche au ratat Romania cu circa 10 ani, dar pana la urma niciodata nu e prea tarziu. Cum in ultima vreme n-am mai avut parte de intarzieri din partea organizatorilor si a trupelor, speram ca si in cazul de fata concertul sa inceapa la ora stabilita. Iata ca nu a inceput, noroc cu terasele din apropiere. Totusi, o intarziere de 90 de minute nu se justifica chiar asa usor.

A meritat? Pentru unii da, pentru altii probabil ca nu. Fiind prins undeva intre cele doua categorii de varsta prezente la concert, cred ca mi-am format cat de cat o parere clara asupra prestatiei Queensryche. In primul rand intarzierea colosala a scurtat oarecum playlist-ul turpei, asfel ca integral s-a cantat doar Operation Mindcrime I. Partea a 2-a a fost inlocuita de o de albumul Empire, plus o serie de compozitii clasice.




Trupa a pus in scena un show impresionant, insa nu atat de original. Am observat destul de multe elemente preluate din show-ul lui Alice Cooper printre care amintesc scena cu azilul de nebuni, sau jocul dintre Tate si Pamela Moore. Proiectiile video au avut un rol destul de important pentru nota dramatica a concertului, desi tin sa aduc in prim plan o problema ceva mai veche a trupelor americane si anume ca exista o moda deja clasica de a-l ataca pe George Bush. Personal, o consider o metoda ieftina de a atrage atentia, oricum toata lumea stie ca nu rezolvi mare lucru daca pui o poza cu Bush alaturi de cine stie ce personaje malefice.

Indemnul lui Tate de a porni o revolutie cred ca se potriveste perfect cu starea de sine a fiecaruia in momentul de fata. Culmea, ce se canta acum 10 ani ramane in picioare chiar si in ziua de azi. De remarcat transpunerea versurilor in show-ul scenic ce a decurs in paralel cu cel vizual. Sa pui in scena un astfel de show nu este deloc usor. Totusi, in prima parte a concertului s-a observat o oarecare distanta intre public si trupa mai exact o lipsa de comunicare, fapt datorat dramatismului expus. Insa odata cu finalizarea actului Operation Mindcrime, Tate nu a scos un cuvant decat in ultima jumatate de ora in care s-au cantat Another Rainy Night, Silent Lucidity sau Jet City Woman.

Cat despre public, destul de entuziast chiar si cei cu o varsta mai inaintata care au avut "curajul" de a sta in fata scenei. Prin public am observat si cateva personalitati marcante ale lumii mondene printre care Robert Turcescu si Oana Sarbu, Adrian Despot de la Vita de Vie, Vlad Cernea de la Class si Cristina Cioran de la Antena 1. Cat despre Tate, acesta a avut mici scapari cu vocea in special pe I Don't Believe In Love. Cu toate probleme de logistica, macar putem spune ca am avut parte de un sunet bun. Toate instrumentele s-au auzit clar, singura problema fiind la backing vocals mai precis la vocea lui Pam.



Nu s-a cantat 3 ore fiind un lucru destul de normal avand in vedere ca s-a depasit cu mult ora limita si anume 23:00. Ca sa nu o lungesc prea mult, Queensryche la Bucuresti a fost un show memorabil pentru fanii infocati, captivant pentru generatia tanara si interesant pentru Oana Sarbu (anii astia de liceu). Una peste alta a fost un show pe care l-am gustat din plin.

http://www.metalhead.ro/Recenzii-Cronica_Queensryche_la_Bucuresti-374.html

Popular posts from this blog

Poems of the Spanish Mystics

brad paisley shirtless photos