Saturday, July 5, 2008

Despre concertul Queensryche de la Arenele Romane

    "Operation: Mindcrime I - II" şi cele mai bune piese de pe super-albumul "Empire" au fost cântate în premieră, luni seară, de trupa americană de rock progresiv Queensryche în faţa unui public român fermecat până la final de show-ul, calitatea cântecelor şi tehnica celor cinci muzicieni.

    Concertul a început, cu mai bine de o oră şi jumătate după momentul anunţat iniţial, cu "Operation: Mindcrime", o operă rock la care Queensryche a început să lucreze în urmă cu 20 de ani, atunci când a fost lansat albumul cu acelaşi nume. Povestea urmăreşte viaţa lui Nikki, un tânăr ce ajunge, printr-un drog, sub controlul maleficului Dr. X. Îndrăgostit de Mary, o fostă prostituată devenită călugăriţă, Nikki oscilează între loialitatea faţă de mişcarea condusă de Dr. X şi iubita sa, ajungând, într-un final, să refuze ordinul de a o asasina. Totuşi, Dr. X ajunge s-o controleze şi pe aceasta şi o împinge la suicid, iar Nikki este aruncat în închisoare, fiind considerat vinovat de uciderea ei. 18 ani şi câteva albume mai târziu, cei cinci muzicieni au scos "Operation: Mindcrime II", continuarea de după viaţa din celulă a tânărului Nikki, care "a stat închis" exact acelaşi număr de ani. Odată ieşit din celulă, Nikki are un singur gând: să se răzbune pe Dr. X pentru calvarul prin care a trecut. "Trebuia să continuăm. Este povestea unui tânăr care creşte şi înţelege ce e cu viaţa din jurul lui, intră într-o mişcare politică şi devine un soi de soldat al acestei mişcări. Este un fel de suflet pierdut. Trece prin multe tragedii. Cam despre asta e vorba în album. Pentru mine, creatorul ei, este un fel de poveste a vieţii mele, în sensul că am crescut şi am realizat ce este cu viaţa din jurul meu. Venim din America, unde avem probleme similare cu cele din alte ţări, cu Guvernul - uneori opresiv, în alte privinţe foarte liberal. Este un subiect interesant despre care poţi scrie, aşa că am scris despre asta. Interesant este că mulţi oameni din întreaga lume se regăsesc în povestea asta. Nu înţeleg de ce, dar atinge oamenii în diverse feluri. Şi eu mă întreb de ce se întâmplă asta şi încă nu ştiu", a spus Geoff Tate, "creierul" trupei, la conferinţa de presă ce a precedat concertul.

    Ceea ce publicul român a văzut luni seară în primele două ore ale spectacolului de la Arenele Romane a fost o punere în scenă - cu actori, regie, costume şi decoruri - a ideii de pe "Operation: Mindcrime I - II", a cărei muzică a fost cântată live, în paralel, de cei cinci muzicieni. Ocazie cu care legendarul Geoff Tate a putut demonstra că este cel mai bun actor dintre soliştii rock şi cel mai bun vocalist dintre actori. El a interpretat, pe rând, rolul lui Nikki şi pe cel al lui Dr. X, în rolul lui Mary apărând Pamela Moore, o voce perfect potrivită cu cea a lui Tate.
    "Atunci când am început să lucrăm la "Operation: Mindcrime II", în 1989, ne-am apucat şi am renunţat imediat pentru că am simţit că nu e momentul. Atunci când am simţit că este timpul, adică în 2006, ne-am întors la el, am explorat din nou acea temă. Am început prin a încerca să creăm un peisaj sonor, care să fie cât mai apropiat de cel de pe albumul din 1988. Multe tehnici de înregistrare s-au schimbat între timp, multe instrumente au dispărut de pe piaţă, aşa că am fost nevoiţi să căutăm instrumente, echipament vechi, pentru a le folosi în încercarea de a realiza peisajul sonor similar celui de pe primul album", a povestit Tate jurnaliştilor români.

    Încă de la începutul concertului, Tate, cunoscut în lumea rock-ului modern drept "o conştiinţă socio-politică", a ţinut să-şi exprime convingerile politice încă de la "Revolution Calling", prima piesă din concert, apărând pe scenă cu două pancarte cu mesaje explicite împotriva regimului George W. Bush, unul dintre ele imposibil de reprodus. Ulterior, povestea rock "Operation: Mindcrime" - pusă de critici în galeria marilor opere rock alături de "The Wall" a trupei Pink Floyd, de "Tommy" compusă de The Who şi de "Scenes From A Memory" a trupei Dream Theater - a curs fascinant, publicul captivat comportându-se mai degrabă ca la o piesă de teatru decât ca la un concert heavy metal. Totuşi, după două ore, cei cinci muzicieni au schimbat registrul, încheind cu câteva piese de pe super-succesul "Empire". Piesele de vis "Best I Can", "Jet City Woman", "Another Rainy Night", "Empire" şi, în final, super-hitul "Silent Lucidity" au trezit imediat publicul, care a ovaţionat minute în şir după ce artiştii au ieşit de pe scenă. Riff-urile chitariştilor Michael Wilton şi Mike Stone, tehnica de necontestat a basistului Eddie Jackson, tunetele toboşarului Scott Rockenfield şi, în special, vocea unică a lui Geoff Tate s-au auzit impecabil luni seară, aşa cum mulţi dintre cei prezenţi la concert aveau să aprecieze. "(Ca să-mi menţin vocea, n.r.) fac tot ce e contraindicat. Vorbeam acum ceva vreme cu Meat Loaf despre cântat. Există mulţi vocalişti care-şi îngrijesc vocile ca pe proprii lor copii, care nu ies afară când e frig sau îşi înfăşoară gâtul în eşarfe sau mai ştiu eu ce. Ei bine, Meat Loaf mi-a spus că, dacă nu te gândeşti la asta şi nu-ţi faci griji, nu apar problemele. Am adoptat filozofia asta, aşa că nu fac nimic special. Încerc să mă menţin, fac exerciţii, dar nu-mi fac griji pentru vocea mea", a răspuns Tate unei întrebări primite în timpul conferinţei de presă ce a precedat spectacolul.

    Legendarul vocalist, premiat în nenumărate rânduri şi comparat cu marile voci ale rock-ului tuturor timpurilor, a mai povestit la conferinţa de presă de luni şi despre o idee ce dă fiori iubitorilor genului - aceea a unui proiect asemănător cu "The Three Tenors" (Pavarotti, Domingo şi Carreras), care să se numească, însă, "The Three Tremors" şi să-i aibă în componenţă, alături de el, pe Rob Halford de la Judas Priest şi pe Bruce Dickinson de la Iron Maiden.
    "Mâncam într-un restaurant italian, într-o zi liberă dintr-un turneu în care cântam alături de Maiden şi Priest. Managerul trupei Iron Maiden, Rod Smallwood, un tip care bea mult, a întrebat chelnerul ce muzică se aude în restaurant. Acesta i-a răspuns că sunt cei trei tenori. La care Smallwood, ridicându-se poticnit cu paharul în mână, a exclamat: «Ar trebui să facem şi noi un album cu Geoff Tate, Bruce Dickinson şi Rob Halford, iar proiectul să primească numele The Three Tremors»", a povestit, amuzat, Tate. Totuşi, deşi a ţinut să precizeze că nu au existat vreodată discuţii serioase pe acest subiect, el rămânând la stadiul de glumă de restaurant, Tate a continuat spunând: "Niciodată să nu spui niciodată!".

    Queensryche cântă împreună de 25 de ani. Un sfert de secol în care criticii s-au întrecut în a-i cataloga ca aparţinând unui curent sau altul, unui sub-gen sau altul, un sfert de secol în care a existat o singură schimbare de componenţă în trupă, chitaristul Chris de Garmo fiind înlocuit de Mike Stone.
    "Mulţi au încercat, de-a lungul anilor, să ne catalogheze cumva, să ne bage într-o cutie, în limitele unui anume gen de rock. Există foarte multe sub-specii ale rock-ului, cutiuţe în care eşti băgat pentru a putea fi vândut. Cred, însă, că noi ne definim prin ceea ce suntem, şi noi suntem Queensryche. Dacă cineva vrea să ne bage în vreo cutie, să fie cea pe care scrie Queensryche!", a spus vocalistul. Secretul longevităţii grupului? Avea să-l spună tot Geoff Tate, la conferinţa de presă. "Atunci când o trupă realizează ceva în muzică este o tendinţă de a rămâne acolo şi de face acelaşi lucru în continuare. Într-un fel, asta te poate face să rămâi pe loc şi să pierzi spiritul trupei. Noi am reuşit cumva să ne păstrăm curiozitatea în muzică, să continuăm să experimentăm. Am încercat de toate: de la înregistrat în marile studiouri ale lumii la a scrie piese acasă sau la a merge pe o insulă pustie, departe de lume, într-un studio amenajat într-o cabană de lemn şi a sta acolo jumătate de an pentru a scrie un album... Am încercat să reinventăm ceea ce facem, să ne bucurăm de ceea ce facem şi să păstrăm spiritul trupei. Nu cred că ne-am schimbat de-a lungul acestor mulţi ani, ci am continuat să ne împingem limitele", a spus Tate, apreciind despre sine, cu modestie, că el înseamnă Queensryche, ci doar "o bucată" din formaţie.

    Queensryche a început de la cinci oameni care iubesc muzica cu adevărat. Cinci oameni care au încercat mereu să experimenteze, să-şi împingă muzica în diferite direcţii, cu tot cu influenţele cu care au crescut, şi să încerce cumva să exprime asta prin ceea ce fac.
    Şi luni noapte, la Bucureşti, în super-formă şi în plin turneu, cei cinci artişti au demonstrat că o fac excelent.

    (Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Post Title

Despre concertul Queensryche de la Arenele Romane


Post URL

http://ohjustinbiebier.blogspot.com/2008/07/despre-concertul-queensryche-de-la.html


Visit justin bieber for Daily Updated fashion photography Collection

My Blog List

Blog Archive