Saturday, July 5, 2008

Un interviu cu Dan Andrei Aldea - Partea IV

    31. Cum ar fi aratat discografia Sfinx în conditii normale?

    Cred ca exact cum arata acum. Limitele discografiei au fost limitele noastre. Nu Ceausescu a fost principala frîna. Daca am cîntat prost la ghitara pe "Lume alba", nu Ceausescu m-a împiedicat sa cînt mai bine. Si în fond, pe Ceausescu nici nu l-am întîlnit vreodata. Ceausescu avea alte probleme: sa stavileasca ovatiile, "oh, cîta fericire ca existi, OmCuTreiTesticole!", si sa refuze atîtea titluri de "doctor menoris pausa" ce i se ofereau nevestei sale de diverse universitati din republici bananiere, cu toate ca ea le merita cu prisosinta. L-au împuscat, au venit Noii! - dornici sa se îmbuibe si ei ca el, daca se poate, repede! în doi-trei ani! Cînta cineva mai bine la ghitara acum? Hai sa ne raspundem cu totii la întrebarea asta, fiecare în sinea lui.

    32. Cum consideri activitatea Cenaclului "Flacara", tinând cont de faptul ca erai unul dintre putinii muzicieni agreati de Paunescu, care ti-a respectat întotdeauna valoarea?

    Cu Paunescu am avut si eu anii mei de cearta, ca toata lumea, cînd nu ne-am vorbit unul altuia. Cum a evoluat omul, nu mai stiu. Aud vesti zvapaiate. Pe timpul meu, omul era OK. Nu degeaba l-a iubit atîta lume. Faceau coada în fata la Casa Scînteii, doar sa-l vada o clipa iesind din cladire pîna la masina. Aceiasi oameni îl înjura astazi. N-am ce zice. Pentru mine, care ma recunosc un afon la poezie, Paunescu ramîne în orice caz unul din marii poeti români. Topul meu personal - înca o data ma scuz, nu sînt priceput la poezie! - este Arghezi - Anton Pann - Paunescu - Radu Gyr - Restul Lumii. Doar o mare scadere avea Paunescu pe vremea mea, pe care generatiile ce vin nu i-o vor ierta: era un anti-talent la ping-pong. Sorry, Grasule. Nu stiai nimic la ping-pong.

    33. Ai avut acel sclipitor moment folk (?!): "Noi nu ne temem/ Zece arici înamorati", în care parodiai pe fata Cântarea României, cenaclurile si alti pupincuristi ai vremii. Care era "cheia" pieselor respective si cum de au scapat vigilentei cenzorilor?

    Ce-i aia "pupincurist"? ... Hm... poveste lunga. "Noi nu ne temem" este o parodie geniala de Marin Sorescu. Am folosit-o - si nu foarte rau - în scopurile mele perfide. Am cautat sa recreez, muzical, parodia din text: ostasi, muncitori, tarani îsi dau mîna în lupta glorioasa contra omizilor ce vor sa distruga "ale noastre mere si ale noastre pere!", folosind "chimice substante". Am introdus tot ce se putea introduce subtil - ca de pilda, greseli de accent, "omizi, voi ulTIMI..."cu accentul pe "-timi" - asta era sarmana mea replica la noul Imn al României, unde accentele gresite abundau: "în lupTA biruitor" sau "vrajmaSII-n lupta-i zdrobim" etc. Ceea ce am introdus intentionat fara subtilitate, au fost anumite pasaje cînd în text vorbesc omizile: "Sa ne distruga nu-s sperante!" sau "Noi sîntem multe ca un roi!". Acele doua pasaje le-am realizat muzical folosind doua citate - nota de nota - din "compozitiile" unui individ numit Petre Magdin. Nici ca se putea mai buna alegere decît Magdin pentru rolul omizilor. Ca o manusa. Bucatica rupta.
    Poezia "Zece arici înamorati" este scrisa de Horia Zilieru si am gasit-o în revista Urzica. Dupa ce am rîs în hohote ore în sir citind-o, am decis sa fac un cîntec pe ea. Geniala poezie. Peste cîtva timp, la Iasi, Horia Zilieru a venit la concertul nostru si s-a prezentat, "ce mare cinste a fost pentru el ca i-am luat poezia etc." - iar eu nu mai stiam cum sa-i explic ca de fapt cinstea e de partea mea. Minunat om.
    Cum a trecut de cenzura? Multumita redactoarei Iulia Cristea, de la Electrecord. Si la Electrecord exista o "vizionare", unde se ascultau si se aprobau (sau nu) noile productii discografice - iar Iulia a aranjat lucrurile în asa fel încît cînd a venit rîndul discului meu n-a mai fost nimeni atent la el, caci brusc sunau tot timpul telefoanele, cineva intra cu vreo problema foarte urgenta si importanta, care cerea sa fie rezolvata NEAPARAT chiar acum! - asa ca dupa terminarea discului, pe care de fapt nimeni nu l-a ascultat atent, tot ce au avut de întrebat oamenii de la cenzura a fost "asta e muzica folk?" "Da!"- a raspuns cu impertinenta Iulia. "Bun" - au zis cenzorii. Asa a trecut de cenzura acest disc. La aparitia pe piata... acolo n-a mai fost Iulia sa protejeze. A doua zi discul a fost retras. Au venit niste gentlemen în magazine, au aratat legitimatiile si au ridicat tot stocul. Cine a apucat sa-l cumpere, îl are.

    34. Desi ai avut numeroase "iesiri", totusi "fuga" ta în Germania a parut multora total nepregatita si neasteptata. Care este motivul real care te-a determinat sa iei aceasta decizie si care este povestea acestui eveniment?

    Hm... crezi ca daca se întîmpla "la momentul asteptat" mai avea succes? Cred ca ar fi mult mai normal sa ma întrebi "care NU au fost motivele?" - poate ca as gasi vreo doua: n-am fugit ca sa pescuiesc si n-am fugit pentru ca ma rodea un pantof. Despre motivele pentru care am fugit... "You name it, I had it". Sa încep sa le însir aici, n-ar ajunge toata cartea ta. Dar la urma urmei, cred ca pot spune urmatoarele, pe care te rog sa le citesti atent, caci nu le-am spus pîna acum si nici nu le voi repeta vreodata. Long post ahead.
    Acei care ma cunosc stiu cum vorbesc despre mine însumi. N-am cautat vreodata sa ma pun în centrul atentiei si nu cred despre mine ca as fi buricul Pamîntului. Scanda lumea în sala "Aldea, Aldea"? Eu raspundeam "Multumim!" Dar tragînd o linie si adunînd: daca ma gîndesc bine, unul ca mine nu se naste într-o tara chiar asa, zilnic si pe toate drumurile. Si înaintea mea au existat ghitaristi foarte buni: nea Sandu Abramovici, Alecu Radulescu, Gabi Mezei, Radu Mircea, Tica Brînzan. Am tot respectul pentru ei. Niste giganti; am avut ce învata de la fiecare. Fiecare a excelat într-un anumit domeniu. Dar nu cred ca vreunul dintre ei a avut chiar tot ce am avut eu de dat lumii. Cu toata modestia: întreaba-i pe ei însisi; nea Sandu mai traieste. Eu cred ca, vorbind de cei 30-40 de ani de dinaintea mea, ceea ce spun nu e departe de adevar.
    În timpul existentei mele în România, din nou nu cred ca sînt mari dubii. Sa mai adaugam la socoteala vreo zece ani. Ce s-a întîmplat dupa plecarea mea? De atunci au trecut douazeci de ani. Au explodat o pleiada de ghitaristi foarte buni. În primul rînd, Florin Ochescu sau Adi Ordeanu - ambii, ghitaristi de mare clasa. Mai sînt si altii, multi si buni. Dar, din nou, cu toata modestia: nici în aceasta perioada nu cred ca vreunul din ei are de dat lumii tot ce am dat eu. Din nou, ei însisi pot fi întrebati; stiu cu siguranta ce vor raspunde.
    Adevarul e ca n-a fost prea mult meritul meu. A fost meritul lui Dumnezeu si al parintilor mei, care mi-au dat niste calitati; a fost meritul profesorilor mei, care m-au învatat; a fost meritul mediului în care m-am dezvoltat. Dar uite, aceste trei perioade fac, împreuna, aproape un secol. De ce, de ne-ce... fapt este ca în aproape un secol, unul ca mine nu s-a nascut în România.
    Acum vin la subiect. În momentul cînd am decis sa plec, am pus toate astea în balanta: si patriotismul, si dragostea de glie, si datoria fata de tineret, si prietenii. Totul. Nici nu aveam prea mare alegere; nu se stia daca mai apuc sa mai primesc viza vreodata. Era ultimul meu turneu cu Sfinx, plecarea mea din grup era de mult decisa, de mult nu-mi mai dadeam nici buna ziua cu ei - si era de asteptat ca informatorul grupului sa se razbune pe mine într-un fel; doar îsi vedea disparînd vaca de muls. Am hotarît ca, oricum o dai si oricum o sucesti, o doza de fair-play trebuie sa existe în viata. Te rog si pe tine, Nelu, si pe eventualii cititori, sa-ti raspunzi (sa-si raspunda) cît de onest se poate: S-a comportat România fair-play cu mine, cu unul care se naste o data la un secol? Ce sa fi ales: sa ma întorc, sa nu mai pot iesi vreodata nici în Bulgaria? Sa fiu din nou prada fiecaruia care vrea sa profite de pe urma mea? Sa ma las din nou insultat de nulitati ca Magdin? Sa-mi spuna fiecare idiot de la cultura ce sa fac si ce sa nu fac? Sa astept viitoarea perchezitie la mine acasa, cînd gentlemen în jeep-uri militare vin, spun ca ar cauta aur, dar de fapt ridica cel mai mic petic de hîrtie scrisa? (stii cum veneau? ca vulturii, deodata la toate casele noastre, la casa parintilor mei, pîna si la casa bunicii - ceea ce a dus, în ultima instanta, la moartea parintilor mei)... Sa vad înca o data cum Maria pierde un copil atît de dorit, iar medicii la spital o lasa zile întregi cu copilul mort în ea, ca trebuie sa vina comisia sa constate ca n-a fost un avort provocat - ba mai fac si haz de lacrimile ei?
    O doza de fair-play trebuie sa existe în viata, iar viata nu e nelimitata. Cel putin viata mea. S-a comportat România fair cu mine? Eu am decis ca, oricum o dau, orice motive invoc, nu s-a comportat fair; si ca am de ales daca accept asta în continuare sau nu. Las la aprecierea ta, Nelu - si a cititorilor: decideti daca am avut dreptate.
    Ei bine: unei tari, care trateaza un om ca mine la modul în care l-a tratat, este doar fair-play sa-i spun - cu toata modestia, cu toata dragostea de glie si respectul pentru trecutul stramosesc: "Stimata tara! Poftim de asteapta secolul urmator, si cînd se va naste din nou unul ca mine, trateaza-l mai fair. Daca nu, asteapta urmatorul secol; un secol trece repede. Poate pentru o tara ca România, unul ca mine nici nu e important - si atunci, de ce toata discutia? Sa ne vedem fiecare de drumul nostru, România cu gloriile ei acolo, eu, mic si neînsemnat aici, si sa ne ignoram reciproc. Asa cred eu ca e fair.

    35. Cum s-a simtit "fragilul" Aldea într-o lume care-i era cu totul straina?

    Foarte bine. Imnul acestei lumi straine este bun, ca l-a compus papa Haydn. Nu e o copie de "La Marseillaise". Nu are greseli gramaticale, ca "Trei culori" - caci textul a fost scris de von Fallersleben, care nu era un agramat. Nici nu vorbeste în fiecare propozitie de "vrajmasii zdrobiti în lupta", ci de "unitate, dreptate, libertate" si de "fapte nobile".
    Oamenii din aceasta lume straina sînt si ei altfel. Scopul lor în viata nu e sa-l fraiereasca pe Aldea. Nici sa "i-o traga", sa-i "dea m---" - cum se spune în new romanian. De douazeci de ani, nimeni nu m-a pacalit cu un pfennig. De fiecare data se întîmpla acelasi scenariu: livrez munca, sînt întrebat "cît primesc" - orice suma spun, primesc dublul ei cu multumiri. În douazeci de ani, un singur om îmi datoreaza bani. Nici nu-i mai vreau. Nu-i dau numele aici, ca e persoana cunoscuta SI E ROMÂN. Sorry.
    Prieteni? Am prieteni la fel de buni ca în România, care-ar sari în foc pentru mine si eu pentru ei.
    Respect din partea mediului? Si aici, o data pe luna, primesc un alt disc pe care mi se dedica vreo melodie. De fiecare data cînd apar într-un studio, se descretesc fruntile.
    Sa continuu? Are sens? Numai în primul meu an aici, cînd potrivit legii nu aveam drept de munca, mi-au iesit din mîini mai multe LP-uri decît ÎN TOATA CARIERA MEA DIN ROMÂNIA, prietene. Fragil-nefragil... cred ca am fost suficient de clar.

    36. Ce anume te-a împiedicat sa cânti rock în Germania sau eventual într-o alta tara?

    Nu m-a împiedicat nimic. De ce ar fi trebuit sa cînt rock? Mie nu-mi place Bill Halley, nici Pelvis. Eu sînt - sau încerc sa fiu - un muzician, nu un rocker. Am facut si eu multe compromisuri. Am cîntat pîna si rock, de ce nu. Dar nu "pentru totdeauna".

    37. Dintre numeroasele productii care au trecut prin studioul tau, si implicit prin "mâinile" tale, de care esti cel mai mândru considerând ca te reprezinta din punct de vedere muzical?

    Hm... greu. La fiecare productie încerc sa dau tot ce pot. De asta plateste clientul. Dar cred ca cel mai drag îmi e quadruplul CD "Goethes Faust", la care am lucrat mai bine de doi ani. Cum sa nu-mi fie drag dupa atîta munca?

    38. Te-ai gândit vreodata la un proiect Aldea 100%?

    Nu prea tare. Poate anul acesta; mi-am strîns ceva material si prietenii ma preseaza tot mai tare sa scot ceva.

    39. Nu crezi ca Sfinx-ul, dupa plecarea ta, îsi încheiase "misiunea" si trebuia autodizolvat sau consideri ca mai avea ceva de transmis?

    N-am nici o opinie. Din punctul meu de vedere, era dizolvat.

    40. Ai avut posibilitatea sa mai asculti câte ceva din productia ceva mai recenta din muzica rock româneasca. Cu ce impresie ai ramas?

    N-am avut prea multa posibilitate. Am ascultat o caseta cu Holograf, foarte buna..., ceva Sarmalele Reci si cam atît. Dar n-am avut ocazia sa ascult nimic altceva - cu exceptia cîtorva lucrari extraordinare ale lui Adrian Enescu, sau Pasarea Colibri; Vali Sterian, Nicu Alifantis si Andries mi-au trimis discurile lor; dar asta nu e muzica rock

    41. Te-ai aflat printre putinii muzicieni români care au evitat sistematic o reîntoarcere în tara, chiar una pur turistica. De ce? Evitarea "umbrelor trecutului", lipsa de timp sau pur si simplu "din scârba"?

    Cred ca am raspuns deja la aceasta întrebare. Mult timp nu am plecat. Dar cînd am plecat, am plecat "de tot". Definitiv. Am plecat stiind ca nu ma voi întoarce vreodata. Asa va ramîne. Nu am de ce sa vin în România. De fapt, România, cea pe care-o stiu eu, nici nu mai exista. România mea o port în suflet si nimeni nu mi-o va scoate de acolo. Hm... cum era bancul acela? "De ce nu strigi si mata "ura!" ca toti ceilalti, mosule?" "Ura o purtam în suflet, tinere!"

    42. Cum caracterizezi concertele si colaborarile tale cu Gheorghe Zamfir, când se vorbea si despre un posibil turneu în România si cea cu Monteoru?
    Te consideri apropiat spiritual si muzical de fenomenul "world music" sau "new age"?

    Am participat la niste concerte cu Gheorghe Zamfir si G. Angelescu-Monteoru, la Viena si München. Pentru mine, Zamfir este si ramîne un mare artist. Cît despre new age, nu, nu ma consider apropiat. Eu sînt "old age".

    43. Si totusi, pe când "Din nou acasa"?

    Raspunsul e dat.

Post Title

Un interviu cu Dan Andrei Aldea - Partea IV


Post URL

http://ohjustinbiebier.blogspot.com/2008/07/un-interviu-cu-dan-andrei-aldea-partea_05.html


Visit justin bieber for Daily Updated fashion photography Collection

My Blog List

Blog Archive